13 piloți ai echipei Top Cross TCS Racing Team sunt pregătiți să ia startul în etapa a doua din Campionatul Balcanic

13 piloți ai echipei Top Cross TCS Racing Team sunt pregătiți să ia startul în etapa a doua din Campionatul Balcanic

13 piloți ai echipei Top Cross TCS Racing Team vor concura în acest weekend pe circuitul de la Kresevo, în Bosnia și Herțegovina, la cea de-a doua etapăa sezonului din Campionatul Balcanic.

Campionatul Balcanic de Motocross a început în acest sezon cu etapa organizată la începutul lunii mai pe circuitul TCS Racing Park de cluburile Top Cross TCS și Dual Racing Team și va continua, pe 29 – 30 mai, cu etapa desfășurată pe circuitul de la Kresevo în Bosnia și Herțegovina.

 

După rezultatele bune obținute pe teren propriu în competiția balcanică, 13 piloți ai echipei Top Cross TCS Racing vor lua startul și în etapa a doua din Campionatul European BMU.

 

“Sunt bucuros că o parte din piloții echipei își continuă sezonul și cu participări internaționale. La cursele din Campionatul Balcanic vin cei mai buni piloți din regiune și fiecare etapă internațională înseamnă un plus de experiență pentru piloții noștri. Va fi cu siguranță un weekend intens pentru fiecare dintre ei și sunt sigur că își vor atinge obiectivele”, a spus Adrian Răduță, antrenorul echipei.

Piloții Top Cross TCS Racing Team vor participa la clasele 65cc, unde Sami Dumitru a castigat prima etapa, iar Theodora Gumeniuc a terminat pe 5 – 85cc, unde Mihnea Banu s-a clasat pe 3, MX2 juniori, unde Mario Popovici și Eross Koppany au terminat pe podium și MX2, unde

Eross Koppany a urcat pe treapta a treia a podiumului.

După ce în sezonul 2020, Zoltan Ordog a câștigat titlul balcanic la clasa 85cc, iar Luca Ștefănescu a fost vicecampion balcanic la clasa 65cc, Adrian Răduță, antrenorul Top Cross TCS Racing Team, este convins că și în acest sezon piloții echipei vor avea rezultate bune în competițiile internaționale: “Avem piloți foarte buni la fiecare clasă și îmi doresc ca la finalul sezonului să obținem cel puțin un titlu balcanic. Dar cel mai important este că piloții pot acumula experiență pe circuite diferite și că vor concura alături de cei mai buni piloți din regiune. Doar așa pot face progrese și asta este cel mai important pentru ei.”

 

În Campionatul Balcanic de Motocross sunt programate anul acesta etape în România, Bosnia și Herțegovina, Turcia, Serbia, Bulgaria și Grecia.

topcross

close
Subscribe to our channelSubscribe to our channelSubscribe to our channelSubscribe to our channelSubscribe to our channel