Circuitul TCS Racing Park a găzduit penultima etapă din Campionatul Național de Motocros, iar 12 dintre piloții echipei Top Cross TCS Racing au urcat pe podium.
În acest weekend a fost din nou spectacol pe circuitul TCS Racing Park, gazda penultimei etape din Campionatul Național de Motocros, iar piloții echipei Top Cross TCS Racing au obținut 12 medalii pe teren propriu, 3 dintre ele de aur cu Marius Stoica, Sami Dumitru și Horia Paraschiv.
Primii piloți care au ieșit pe pistă au fost cei de la clasa 50cc junior mici, iar după cele două manșe Olivia Lencaru a reușit să se claseze pe locul secund, fiind urmată de Achim Ion, colegul ei cu care se lupta pentru locurile de pe podium și în clasamentul general. Luca Preda și Matei Preda au adunat și ei puncte importante la această clasa.



Așa cum era de așteptat, la clasa 50cc juniori mari, lupta pentru victorie s-a dat între Marius Stoica și Matei Mirea, piloții Top Cross TCS Racing fiind și principalii pretendenți la titlul acestei clase. Înaintea ultimei etape, Marius Stoica are un avantaj de 8 puncte în fața lui Matei Mirea. În top 10, au terminat și ceilalți piloți ai echipei Matei Avram și Șerban Botoiu.
La clasa 65cc, Vladimir Corbu a terminat pe locul secund, fiind singurul pilot al echipei care a terminat pe podium, el fiind urmat deAndrei Alexandru, Vlad Bostan, Achim Cabal, Sebastian Vladu, Ivan Dumitrașcu, Lorenzo Curticăpean, Patrick Florea, Vladimir Teodorescu, Arian Răduță, Ștefan Marin și Smaranda Voiculescu.
La clasa 85cc, Andrei Susanu a terminat pe poziția a treia, fiind urmat de Alecsei Toader, Ayan Diaconu, Andreas Sabău și Eduard Nițu.
Cu ambele manșe câștigate la clasa 125cc, Sami Dumitru a adus cea de-a doua medalie de aur pentru echipă, iar Luca Ștefănescu s-a clasat pe locul secund. Sami Dumitru are acum prima șansă la titlul categoriei în ultima etapă, programată pe 24 – 25 octombrie. Victor Paraschiv a terminat pe patru, Ștefan Oțelescu s-a clasat pe șapte, iar David Ștefan a încheiat etapa pe locul 8.



Horia Paraschiv și-a confirmat statutul de lider la clasa MX2 cu încă o victorie, Andrei Căprioară Sorodoc încheind weekendul pe locul secund. Tudor Ștefănescu a fost pe patru, iar Botond Gagy pe nouă.
La clasa MX1, Dennis Hăbeanu s-a clasat pe locul 3, iar Ștefania Băncilă a încheiat pe aceeași poziție la Fete, ea fiind urmată de Sara Gheorghe.
Ultima etapă din Campionatul Național de Motocros al României se va desfășura pe circuitul de la Merei, în weekendul 24 – 25 octombrie, aceasta fiind runda decisivă în lupta pentru titlurile naționale.
Echipa Top Cross TCS Racing Team este susținută în sezonul 2026 de partenerii: Castrol, Trivas, EGT, ATH Moto, KTM Romania, GSC, Plews Tyres, Amusnet, Namicon, SoftCoreeng, Inform Lykos SA, RAMS Mx School, RAMS Motorsport și TCS Racing Park.