Piloții echipei Top Cross TCS Racing vor să facă spectacol pe teren propriu
Cluburile Top Cross TCS și Dual Racing Team vor organiza în acest weekend, pe 10 – 11 octombrie, etapa finală din Campionatul Balcanic și etapa a treia din Campionatul Național de Motocross. Echipa Top Cross TCS Racing va avea la start 35 de piloți în cursa de casă.
În acest weekend, cei mai buni piloți din România, dar și invitați din țările vecine, se vor lupta pentru titlurile balcanice la motocross în ultima etapă din acest sezon. Etapa programată pe 10 și 11 octombrie este etapa a șasea din competiția balcanică și etapa a treia din Campionatul Național de Motocross.
Etapa de pe TCS Racing Park va fi organizată de cluburile Top Cross TCS și Dual Racing Team, iar echipa Top Cross TCS Racing Team va avea la start 35 de piloți la clasele 50cc Jun II + III, 65cc, 85cc, MX2, MX2 Jun, MX1, Amatori MX1 și MX2, Veterani 1 și 2, Fete și 2T. Sâmbătă, 10 octombrie, programul începe de la ora 10:00 cu primele sesiuni de antrenamente libere, iar duminică piloții vor ieși pe circuit de la ora 08:00. După două zile pline de spectacol, festivitatea de premiere este programată duminică de la ora 17:00.
“Sunt încântat că în ciuda unui an dificil, marcat de această pandemie de coronavirus, am reușit să avem totuși o etapă internațională în România pe TCS Racing Park care este unul dintre cele mai spectaculoase circuite din regiune. Sunt sigur că vom asista la curse foarte disputate la fiecare clasă, cu lupte interesante între piloții cu șanse la titlurile puse în joc, la depășiri spectaculoase și sărituri incredibile. În același timp aș vrea să le reamintesc tuturor să respecte regulile de siguranță sanitară”, a spus Adrian Răduță, managerul clubului Top Cross TCS, organizatorul evenimentului.
Echipa Top Cross TCS este susținută în acest sezon de partenerii: EGT Romania, Cuibul de lemn, Fundatia SOS (Sport Ocrotire Sanatate), Yamaha Romania, Dual Motors, GSC Global Systems Communication și TwinAir Filters.