Piloții Top Cross TCS KTM sunt pregătiți pentru o nouă etapă în Ungaria
In acest weekend, 8 piloți ai echipei Top Cross TCS KTM, înscriși la patru clase diferite, vor lua startu lla cea de-a șasea etapă din Campionatul Național de Motocross al Ungariei, programată pe circuitul Tapiobicske.
După rezultatele bune obținute pe circuitul de la Kiskunlachaza, piloții Top Cross TCS KTM sunt pregătiți să concureze la o nouă etapă din Campionatul Național de Motocross al Ungariei. În acest weekend, pe circuitul de la Tapiobicske, vor concura 8 piloți ai echipei pe motociclete KTM, Gas Gas și Husqvarna.
Patrick Florea va concura la clasa 50 cmc, Alecsei Toader și Cristian Cristescu vor lua startul la clasa 65cmc, Sami Dumitru și Ștefan Gerghiceanu se vor lupta pentru puncte la clasa 85cmc, iar Victor Rusu, Zoltan Ordog și Mihnea Banu se vor întrece la clasa 125 cmc.
Circuitul de la Tapiobicske, care a fost inaugurat în 1979 și apoi refăcut complet în 2012, va găzdui
pe 10 – 11 iunie etapa a șasea din Campionatul Național de Motocross al Ungariei. La etapa precedentă, Sami Dumitru și Zoltan Ordog au urcat pe podium, la clasele la care au luat startul, și toți ceilalți s-au clasat în puncte.
Echipa Top Cross TCS KTM Racing Team este susținută în sezonul 2023 de partenerii Winbet, Trivas, EGT România, ATH Moto, Authentic Spirit, Castrol, Fundația SOS, Romarg, Avia Motors, GSC – Global System Communication și Midocar.