Rezultate bune pentru piloții echipei Top Cross TCS Racing Team în Turcia
Piloții Top Cross TCS Racing Team au făcut spectacol pe circuitul din Afyonkarahisar în cea de-a treia etapă din Campionatul Balcanic de Motocross și în cea de-a doua din Campionatul European pentru clasele 65cc și 85cc. După un weekend extrem de disputat, toți piloții echipei s-au clasat în puncte și și-au consolidat pozițiile în clasamentele generale ale celor mai importante competiții regionale de motocross.
Cea de-a treia etapă din Campionatul Balcanic de Motocross s-a desafășurat în weekend-ul 12 – 13 iunie pe circuitul din Afyonkarahisar, în Turcia. Etapa a contat și ca a doua din Campionatul European la clasele 65cc și 85 cc, dar și ca etapă în Campionatul Național al Turciei. Astfel, piloții echipei Top Cross TCS Racing Team s-au luptat pentru puncte cu cei mai buni piloți din Turcia, Bulgaria, Serbia, Macedonia de Nord, Moldova, Grecia, Albania, Ungaria și Croația.
La clasa 65cc, Dumitru Sami a terminat cele două manșe pe podium și s-a clasat pe locul secund la general în etapa din Turcia. Pilotul Top Cross TCS Racing Team a ajuns la 136 de puncte, după primele trei etape ale sezonului, cu două mai puține decât bulgarul Dani Tsankov, lupta pentru titlu fiind extrem de disputată.
La aceeași clasă, Theodora Gumeniuc și Tudor Balaban au terminat pe locurile cinci și șase. După etapa din Turcia, Theodora Gumeniuc este pe locul 4 la general cu 103 puncte, iar Tudor Balaban ocupă poziția a cincea cu 83 de puncte.
În Campionatul European la această clasă Dumitru Sami este tot pe locul secund, la două puncte în spatele adversarului său, iar Theodora Gumeniuc est epe patru cu 68 de puncte.
Top Cross TCS Racing Team a avut un pilot pe podium și la clasa 85 cc. Mihnea Banu s-a clasat pe locul 3 și și-a consolidat poziția și în ierarhia generală a clasei cu un total de 120 de puncte. Luca Ștefănescu și Tudor Ștefănescu au terminat pe locurile 6, respectiv 7 și cu punctele adunate aici ocupă locurile patru și opt la această clasă.
Și în competiția european, Mihnea Banu este pe locul 3, cu 76 de puncte, iar Luca Ștefănescu și Tudor Ștefănescu ocupă pozițiile cinci și șase la general.
Eross Koppany, Ordog Zoltan, Dennis Hăbeanu, Victor Rusu, Marius Popovici și Mihai Dine au fost piloții echipei care s-au luptat pentru punctel la clasele MX2 Junior și MX2.
La clasa MX2 Junior, Eross Koppany s-a clasat pe locul patru, după cele două manșe, fiind urmat în clasament de Dennis Hăbeanu. Eross Koppany a acumulat până acum 116 puncte și ocupă poziția a doua la general, iar Dennis Hăbeanu este pe 3 cu 91 de puncte.
La clasa MX2, Eross Koppany a fost pe șașe, Denis Hăbeanu pe șapte, iar Ștefania Băncilă s-a clasat pe locul 10. Și la această clasă, Eross Koppany este pe locul secund la general, cu un total de 105 puncte, Dennis Hăbeanu este pe șase, iar Ștefania Băncilă pe 11.
Următoarea etapă din Campionatul Balcanic de Motocross este programată pe 26 – 27 iunie pe circuitul de la Globare, în Serbia, iar piloții echipei Top Cross TCS Racing Team își vor continua parcursul în compeiția balcanică.
Echipa Top Cross TCS este susținută în acest sezon de partenerii EGT Romania, Fundatia SOS, Cuibul de Lemn, Motodynamics – Yamaha Romania, Dual Motors – Importator ARAI, GSC – Global Systems Communications, Grup TCS, LetsRide Graphics și RCA2000.