Un weekend cu rezultate excelente pentru piloții Top Cross TCS Racing Team pe circutul de casă
Echipa Top Cross TCS Racing Team a avut un weekend cu rezultate excelente pe circuitul TCS Racing Park acolo unde s-au întrecut cu cei mai buni piloți de motocross din din Campionatul European 65cc / 85cc, Campionatul Balcanic și Campionatul Național de Motocross.
Cluburile Top Cross TCS și Dual Racing Team au organizat un adevărat festival de motocross, pe 8 și 9 mai, circuitul TCS Racing Park găzduind trei etape ale celor mai importante competiții regionale de motocross: Campionatul European 65cc / 85cc, Campionatul Balcanic și Campionatul Național de Motocross.
Pe grila de start au fost și 30 de piloți ai echipei Top Cross TCS Racing care au concurat la clasele Fete, 50cc, 65cc, 85cc, MX2 Juniori și MX2. După două zile pline de curse spectaculoase, care au marcat și 20 de ani de la inaugurarea circuitului TCS Racing Park, toți piloții echipei au reușit să termine această etapă în puncte.
La clasa 50cc echipa Top Cross TCS Racing Team a fost reprezentată de Alecsei Toader care a terminat pe locul secund în competiția națională, iar Andrei Avram s-a clasat pe locul 4.
La clasa 65cc, Sami Dumitru a făcut spectacol și a fost cel mai rapid în competița națională și balcanică, ocupând și locul secund în Campionatul European la această clasă. Theodora Gumeniuc, care este în primul an la această clasă, a reușit să se claseze pe 4 în Campionatul Național și Campionatul European și pe locul 5 în competiția balcanică.
La aceeași clasă, Tudor Balaban a terminat pe locul 8 în național și pe 9 în Campionatul Balcanic, Daniel Preoteasa pe 11 în național și 19 balcanic, Horia Paraschiv pe 12 în național și pe 13 în Campionatul Balcanic, iar Victor Paraschiv s-a clasat pe 13 în competiția internă și pe 12 în etapa balcanică.
La clasa 85cc echipa Top Cross TCS Racing Team a avut 8 piloți la start, cel mai bine clasat fiind Mihnea Banu care a terminat pe locul secund în Campionatul Național, pe 3 în Campionatul Balcanic și pe 4 în Campionatul European.
Ioan Chiujdea a urcat și el pe podum în competiția națională, locul 3, și s-a clasat pe 4 în etapa balcanică și pe 5 în Campionatul European.
Și ceilalți șase piloți ai echipei au avut evoluții bune și au reușit să termine în puncte etapa de pe TCS Racing Park: Luca Ștefănescu (locul 6 național, locul 9 balcanic, locul 6 european), Tudor Ștefănescu (locul 7 național, locul 10 balcanic, locul 7 european), Stoyanov Kaloyan (locul 9 național, locul 12 balcanic), Vlad Urluescu (locul 10 național), Matteo Gheorghiu (locul 13 național, locul 17 balcanic) și Denis Martinescu (locul 15 național, locul 19 balcanic).
La clasa MX2 juniori Mario Popovici și Eross Koppany au fost implicați în lupta pentru locurile de pe podium reușind să termine pe pozițiile doi, respectiv trei atât în Campionatul Național cât și în Cel Balcanic.
Zoltan Ordog, campion anul trecut la clasa 85cc, a terminat acum pe locul 5, în național și balcanic, Dennis Hăbeanu pe 7, Victor Rusu pe locul 9, Mihai Dine pe 13 și David Dovra pe locul 14 și la această categorie toți piloții echipei reușind să termine în puncte.
La clasa MX 2 Arthur Tătaru a încheiat etapa pe locul secund în clasamentul național, iar Iosif Petru pe locul patru, în timp ce Eross Koppany a urcat pe treapta a treia a podiumului în Campionatul Balcanic.
Duelul de la clasa fetelor a fost câștigat în această etapă de Aida Cojanu, ea find urmată pe 2 de Ștefania Băncilă, iar Maria Grigoraș a terminat întrecerea pe locul 4.
Echipa Top Cross TCS este susținută în acest sezon de partenerii EGT Romania, Fundatia SOS, Cuibul de Lemn, Motodynamics – Yamaha Romania, Dual Motors – Importator ARAI, GSC – Global Systems Communications, Grup TCS, LetsRide Graphics, RCA2000
Foto: Facebook FRM